Am scris de multe ori despre lipsa de empatie de care sunt capabili românii și de fiecare dată s-a găsit cineva care să mă tragă de mânecă mai mult sau mai puțin agasant. Mesaje în privat cu „ce știi tu” și „ești vândut”. Sincer, mi-ar plăcea să știu și eu cui anume sunt vândut, cu ocazia asta poate îmi primesc și banii, nu?
Lipsa de empatie și misecuvenismul românilor e, din păcate, un fenomen de masă, nu excepție. Peste tot în lume sunt nesimțiți și ce se mai poate, însă aceștia reprezintă o minoritate, un accident, sunt excepția care întărește regula. La noi nesimțirea e un mod de viață; oamenii empatici sunt mai degrabă excepția.
Joi, la prima oră, a început nebunia pe șoselele din județ. Știți, coduri de ninsoare și de viscol… O situație de dificultate mediocră – credeți-mă, e loc de mai rău – ce putea fi gestionată exemplar dacă nu erau acei conaționali convinși că universul a fost creat doar pentru a le oferi lor loc de desfășurare. Astfel, la un moment dat, o camionetă a oprit pe vârful pantei pentru a le acorda prioritate celor care urcă. Pentru cei care știu cât de cât cum stă treaba cu circulația pe timp de iarnă, e cunoscut faptul că o mașină care urcă rampa alunecoasă nu trebuie să oprească deoarece se duce naibii aderența. Asta au priceput mulți șoferi, care au oprit în spatele camionetei formând ceva coloană. Coloană pe care câțiva isteți s-au gândit să o evite, deoarece după aprecierea lor doar proștii respectă legile circulației. Da, doar proștii opresc aiurea în câmp și staționează că nu au ce face acasă. Bizonii știu mai bine ce e de făcut. S-au băgat în depășirea coloanei și au reușit să blocheze traficul mai bine de o oră. De ce să aștepți câteva minute când poți să-i faci pe alții să aștepte câteva ore? Sincer, ăștia merită lăsați și fără certificat de naștere, nu doar fără permis și talon. Replică de bizon? Păi mă grăbesc că am treabă… Toată lumea se grăbește, toată lumea are treabă, dar unii au ajuns să considere că lor li se cuvine totul.
Tot joi, mai pe noapte, într-un autobuz din Sibiu un bărbat a murit pentru că restul călătorilor au vrut să ajungă mai repede acasă. Șoferul l-a descoperit pe amărât la capăt de linie. Un amețit a sunat la 112, dar a făcut asta înainte să coboare din autobuz, să nu cumva să vină ambulanța prea devreme și el să ajungă mai târziu acasă. Iresponsabilitate și lipsă totală de empatie, la capitolele astea nu ne întrece nimeni. Un om a murit sub privirile a zeci de indivizi pentru care singura problemă era să nu cumva să ajungă acasă cu câteva minute mai târziu. Se grăbeau, erau osteniți că veneau de la lucru și foarte probabil „o fi făcut el ceva și-și merită soarta”. Cu asta se apără românul de ceea ce l-ar putea responsabiliza. Așa i-a fost scris, ce poți să-i faci? Când se termină ghemul chiar nu ai ce face. Iresponsabilitatea și fuga de răspundere a devenit o veritabilă instituție. Suntem campioni la inventat pretexte și scuze; orice e bun pentru a scăpa de răspundere.
Nu viscolul ne-a blocat drumurile și nu oboseala a omorât acel om din autobuz. Le-au făcut românii, cu mâna lor, convinși că regulile, răbdarea și grija pentru celălalt sunt pentru fraieri. Misecuvenismul e la ordinea zilei și trăim într-o societate în care „mă grăbesc” a devenit scuză universală pentru orice formă de ticăloșie măruntă, iar „n-am ce face” e alibiul preferat al lașului. Se apelează și la pasarea răspunderii pe motiv de contribuții. Păi ăia de la ambulanță ce fac? Știți ce salarii au… Să se ocupe ei, nu e problema mea. Cei de la ambulanță s-ar fi ocupat dacă erau sunați la timp, dar până și cel care a sunat a făcut-o după ce a ajuns la destinație. Vedeți că e unul care moare în autobuz, acum a plecat din stație, căutați-l pe traseu.
Empatia nu ne lipsește pentru că n-am avea-o în ADN, ci pentru că am ales, zi de zi, să ne fie lene, să o așteptăm de la alții. Erau zeci de oameni în autobuz, de ce să mă ocup eu de amărât? Până nu vom înțelege că fiecare bizon de pe șosea și fiecare spectator la o moarte anunțată suntem, la scară mică, noi înșine, o să continuăm să ne mirăm ipocrit de ce lucrurile merg prost. Nu merg prost. Merg exact așa cum facem noi să meargă.
