Întrebat acum vreo două zile ce părere are de manifestanţii din piaţă, liderul PNL Ludovic Orban a spus că fac bine oamenii respectivi imaginii României. După ce a menţionat că a trecut şi el prin piaţă, evident. Şi a mai menţionat în continuare că popularitatea PSD se prăbuşeşte, conform sondajelor. Cam ăsta e, succint, planul liberalilor pentru viitor, cred eu. Să stea liniştiţi deoparte, să lase oamenii să iasă în stradă, iar ei să aştepte ca PSD să îşi rupă gâtul şi apoi să se bată pentru funcţii. Asta este o direcţie, nu ştiu cât de viabilă însă, odată ce liberalii tot declară că nu trebuia să crească salariul minim. Pentru că, numai în urma acestor declaraţii, nici un votant PSD nu se va îndrepta spre liberali. A doua direcţie se numeşte blat politic, pur şi simplu. Şi se vede din avion. Ultimul exemplu e iniţiativa USR pentru abrogarea pensiilor speciale. Lucru care ar degreva un pic sistemul public de pensii de deficitul uriaş cu care se confruntă, plus nedreptatea incredibilă la care asistăm, într-un sistem în care există pensii de la stat de la 500 de lei la 30.000 de lei. Ei, respectiva iniţiativă legislativă nici măcar nu a trecut de comisia de muncă a parlamentului, a primit aviz negativ. PNL şi PMP s-au abţinut la vot. Poate propunerea legislativă nu era perfectă, însă era perfectibilă şi pornea de la un principiu bun. Liberalii nu au crezut asta şi e doar ultimul exemplu, dintr-o lungă serie. Îmi pare rău pentru peneliştii care ar dori să facă mai mult sau chiar fac, dar de la nivel de decizie de partid cam asta se vede. Nici măcar chestiile elementare ca mişcări politice nu mai apar. Patrioţii ăştia de carton de la PSD dau gazele româneşti ungurilor, în timp ce noi plătim de leşinăm gazul importat de la ruşi. Nu sunt de acord cu arborarea drapelului naţional în anul centenarului, ca să nu se certe cu UDMR. Nu sunt medicamente, oamenii mor în spitale. Mesaje simple, foarte uşor de înţeles de alegătorii PSD. Care vin însă de la presă, nu de la liberali. Chiar dacă unele iniţiative legislative vin de la ei, cum e cea cu arborarea drapelului, unde printre iniţiatori se numără şi deputatul PNL de Botoşani, Cristian Achiţei. Comportamentul ăsta de neînţeles din punct de vedere politic duce doar la descurajarea propriului electorat, o greşeală profundă, tactica asta îi va costa tare scump pe liberali. La fel de straniu miros şi acţiunile preşedintelui Iohannis. Cu nenumărate mingi la fileu ridicate de PSD, preşedintele a dezamăgit pe mulţi. Reacţiile sale slabe sau previzibile ne reamintesc un lucru pe care îl tot trecem cu vederea. Klaus Iohannis e politician. Şi mai vrea un mandat de preşedinte. De la decizia de a mai acorda încredere o dată noului guvern PSD (doamna Dăncilă trebuia refuzată pur şi simplu din raţiuni de bun simţ, dacă nu se găseau alte motive, legate de competenţă), până la reacţiile legate de ultimele asalturi asupra justiţiei arată un preşedinte defazat, care are nişte înţelegeri cu principalii actori politici de care noi nu avem cunoştinţă. Încă. Atunci, cine mai rămâne? În afară de cei care ies în stradă, de ceva societate civilă, nu prea mai rămâne nimeni care să încerce să oprească un grup de oameni ce vor să întoarcă ţara pe dos pentru a-şi recupera privilegiile. Iar oamenii ăia care mai speră că îi pot opri pe pesedişti au obosit. Previzibil, dealtfel, că stau în stradă de peste un an, protestând pentru diverse. Cu rezultatul că au ajuns să fie numiţi trădători de neam de tot felul de babete pesediste şi de nişte nepricepuţi din partidul de guvernământ care spun că i-a ales poporul deci fac ce vor, pentru că pot. După o mişcare de rezistenţă aşa de lungă şi de hotărâtă, normal ar fi fost ca o forţă politică să preia aceste energii, pentru că, vrem nu vrem, politica se face cu partide şi de partide. Acest lucru nu se întâmplă şi nu se va întâmpla prea curând. Încearcă useriştii una-alta, dar sunt prea mici deocamdată pentru acest război. Cioloş a dispărut undeva, nici el nu prea ştie probabil, mai văd uneori ceva pe facebook despre România 100. Aşa că probabil trebuie să tragem linie şi să ne lămurim cine mai face opoziţie şi cine nu. Cine vrea binele nostru şi al ţării ăsteia şi cine vrea doar să ajungă la butoane ca să mai facă un ban grămadă. Ca să ştim cum votăm, nu de alta.
Joacă de-a opoziţia sau blatul în politică – Cătălin MORARU redactor şef
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Promisiuni, realitate și scuze – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...
Editorial
Despre incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor.
Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...
Editorial
Sensibili, dar și iertători de manipulat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....
Editorial
Cum spargem cercul vicios – Virgil COSMA, jurnalist
De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...
Editorial
Plutași versus vâslași – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...
Editorial
Pârlacul Marcel și vicleanul Cătălin – Dumitru MONACU, scriitor
Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...
Editorial
Strategii ciudate și penele papagalului – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...
Editorial
„Broscuțele” și turnul Primăriei – Dumitru MONACU, scriitor
Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...
Editorial
Aceleași poteci, alți parveniți – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...
Editorial
Cu stângul în dreptul – Virgil COSMA, jurnalist
Nici n-a început bine campania electorală și deja ne este silă de ceea ce vedem și auzim, deși știam ce ne așteaptă. Cum deja...
Editorial
„Marea duhoare” de la Bucecea – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...
Editorial
Armată obligatorie, dar nu tot pentru voi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...
Editorial
Campania ciudaților – George LAZĂR, director
Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...
Editorial
Oameni care sunt: Florin Egner – Dumitru MONACU, scriitor
Am stat foarte mult în cumpănă dacă și cum să scriu despre fostul edil al Botoșaniului. Faptul că aș putea fi acuzat de o...
Editorial
Doar din grijă pentru români – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...
Editorial
16 pe un loc – Virgil COSMA, jurnalist
Partidele politice și alianțele au dat publicității listele pentru alegerile europarlamentare, sunt 542 de candidați pentru 33 locuri. Știu că nu interesează pe nimeni...
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7
°
C
23.8
°
22.7
°
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23
°
vin
22
°
sâm
19
°
Dum
22
°
lun
25
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.
EDITORIAL
Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...
EPIGRAMA ZILEI
Ajuns acasă pe la două
Din delegația la Cluj
Găsi pe doamna vopsind ouă
La un vecin, cu ruj...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...