spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTPoliţist iertat pentru beţie la volan

Poliţist iertat pentru beţie la volan

Un poliţist local din Darabani, care a urcat beat la volanul maşinii, a scăpat de condamnare după ce magistraţii Curţii de Apel Suceava au dispus renunţarea la aplicarea pedepsei. Condamnat în primă fază de Judecătoria Botoşani la opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Dorin Stredie, în vârstă de 48 de ani, a făcut apel şi s-a ales până la urmă cu un simplu avertisment.

Bărbatul a fost descoperit de poliţiştii Serviciului Rutier pe strada Cuza Vodă din municipiu, pe 12 decembrie 2016, la scurt timp după ce predase la Biroul Electoral Judeţean sacii cu buletinele de vot de la alegerile parlamentare derulate cu o zi înainte. Dus la Spitalul Judeţean, poliţistul local a fost verificat cu etilotestul, aparatul indicând o îmbibaţie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, i s-au recoltat două probe de sânge, iar buletinul de analiză toxicologică a indicat o alcoolemie de 0,95 g %o la prima probă şi 0,80 g %o la a doua.

Când i s-au adus la cunoştinţă valorile, Dorin Stredie le-a contestat, solicitând recalcularea probelor, dar Institutul de Medicină Legală Iaşi a confirmat prima alcoolemie, cea de a doua urcând la 0,90 g %o Audiat, Dorin Stredie a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii, precizând că în momentul în care a ajuns la Botoşani a băut 150 ml coniac şi o bere.

Trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, el a recunoscut totul şi a solicitat judecarea în formulă simplificată, însă, din fişa cazierului auto a rezultat că, deşi este posesor al permisului de conducere de mulţi ani, bărbatul a înregistrat „un număr considerabil de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, inclusiv conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului, perseverând în săvârşirea acelaşi gen de infracţiuni”.

Prin urmare, judecătorii botoşăneni l-au condamnat la închisoare cu suspendare şi l-au obligat să respecte o serie de măsuri timp de doi ani. Daniel Stredie a contestat însă sentinţa, iar Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză, dispunând renunţarea la aplicarea unei pedepse şi sancţionarea acestuia cu un simplu avertisment, sentinţa definitivă fiind pronunţată vineri.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...