spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTLemne vândute la negru "arse" de poliţişti

Lemne vândute la negru „arse” de poliţişti

Ieri, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu lucrători specializaţi din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat mai multe controale privind respectarea prevederilor legale referitoare la transportul, primirea, depozitarea şi comercializarea materialului lemnos. Astfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din oraşul Săveni s-a constatat că pe o perioadă de şase luni există o diferenţă în minus la stocul faptic faţă de cel scriptic cu cantitatea de aproximativ 20 metri cubi de material lemnos. Administratorul societăţii, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost amendat cu 5.000 de lei, iar poliţiştii au dispus confiscarea valorii materialul lemnos respectiv.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
55 %
2.7kmh
2 %
mar
14 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...