sâmbătă, august 2, 2025
AcasăLocal BTNeatenţia şoferilor face noi victime

Neatenţia şoferilor face noi victime

Ziua şi accidentul grav, acesta este rezumatul săptămânii la Botoşani. După ce joi două maşini s-au ciocnit violent, iar şoferii au scăpat ca prin minune fără leziuni grave, ieri a avut loc un nou eveniment rutier soldat cu răniţi şi pagube însemnate. Totul s-a întâmplat pe drumul Botoşani-Dorohoi, în zona Cucorăni, cunoscută pentru numărul mare de accidente. Imediat ce a trecut de popas, Radu S., şoferul unui Volkswagen Passat, care circula dinspre Botoşani, a ăncetinit pentru a vira stânga, spre curtea unei societăţi de dezmembrări. Şoferul unei autoutilitare, care venea din spate cu viteză, şi care tocmai efectuase o depăşire nu a mai apucat să încetinească intrând în plin în el.

În urma imapctului, autoutilitara s-a izbit într-un cap de pod, iar trei dintre persoanele aflate în cele două maşini au suferit diverse leziuni, fiind transportate la spital.

Potrivit poliţiştilor, care au deschis o anchetă în acest caz, ambii şoferi sunt responsqbili de producerea accidentului. Astfel, şoferul Passat-ului, Radu S., ar fi trebuit să se asigure înainte de a vira la stânga, situaţie în care ar fi văzut că cel din spate este în depăşire, în timp ce Dragoş A., cel al autoutilitarei, ar fi trebuit să renunţe la intenţia de a depăşi, atunci când a observat că maşina din faţă vrea să schimbe direcţia.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.7 °
27.2 °
41 %
3.4kmh
0 %
S
29 °
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil aşa răsar tot mai multe trotinete în oraş.

EDITORIAL

Recentul sondaj de opinie care arată că doi din trei români îl consideră pe Ceaușescu un bun conducător m-a scos efectiv din zona de…disconfort....

EPIGRAMA ZILEI

E tânără și frumoasă, Deci arată foarte bine Însă sânii ei se lasă... Pipăiți de fitecine!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...