spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTRMN ajuns la Spitalul Judeţean

RMN ajuns la Spitalul Judeţean

Investigaţii imagistice cu porţia la cea mai mare unitate sanitară din judeţ. Pentru că nu au un RMN propriu, cei de la Spitalul Judeţean apelează la aparatul privat din curtea unităţii. Pentru asta se alocă, însă, un buget lunar, care în această lună a fost epuizat încă de pe 5. Din vară spitalul va avea un RMN propriu.

Potrivit reprezentanţilor celui mai mare spital din judeţ, din cauza lipsei unui aparat propriu pentru investigaţii de rezonanţă magnetică (RMN), lunar este alocat un buget de aproximativ 60.000 de lei pentru aceste analize. Deşi aceşti bani ar trebui să ţină toată luna, în februarie fondurile s-au epuizat chiar din prima săptămână. “În această lună a fost un număr foarte mare de investigaţii imagistice RMN recomandat din spital, astfel că a fost epuizat bugetul alocat. Este o situaţie excepţională, pentru că până în prezent nu am mai avut cazuri de acest fel. Din fericire, botoşănenii vor avea parte de investigaţii imagistice la cel mai înalt nivel în cel mai scurt timp, după ce vor fi montate cele două aparate de tomografie şi RMN în lunile următoare”, a precizat medicul Ştefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Mavromati.

Banii pentru achiziţia acestora vor veni de la guvern, contractele în acest sens fiind semnate la sfârşitul anului trecut.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...