sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăLocal BTAtenţie la cumpărăturile online ! Poliţia atenţionează

Atenţie la cumpărăturile online ! Poliţia atenţionează

Ofensivă declanşată de poliţişti împotriva fraudelor online. Încercând să stopeze infracţiunile prin Internet, poliţiştii au decis să pună la punct o campanie de proporţii. Astfel, Poliţia Română a participat la Operațiunea E-Commerce, coordonată de Europol, care combate fraudele pe internet, produse în absența fizică a cardurilor, urmărind să asigure un mediu online mai sigur prin intermediul schimbului de informații și dezvoltării de bune practici între organismele de aplicare a legii și mediul privat. Polițiștii din fiecare stat au format echipe de supraveghere și investigații, care au beneficiat de sprijinul mai multor comercianți, firme de logistică, instituții financiare și companii de analiză, pentru a aduna probe împotriva persoanelor specializate în comiterea de fraude. Totodată, companiile internaționale emițătoare de carduri au sprijinit investigațiile în situațiile în care cardul a fost emis de o bancă cu sediul în afara U.E. Adesea, atunci când o achiziție frauduloasă este efectuată în Uniunea Europeană, datele aparțin unui card emis de către o instituție aflată pe alt continent.

Reguli de siguranță care pot fi adoptate pentru a evita fraudele online:

– verificați dacă dispozitivul pe care îl folosiți pentru a efectua achiziții online este configurat în mod corespunzător și conexiunea de internet este sigură;
– există anumite indicii care vă ajută să identificați o fraudă. Dacă sunteți victima unei fraude online, sesizați poliția! Dacă ați cumpărat produsul prin intermediul unui card de credit sau debit, sesizați de asemenea banca emitentă;
– verificați-vă serviciul de internet banking în mod constant. Anunțați imediat banca emitentă dacă observați plăți sau retrageri pe care nu le-ați efectuat dumneavoastră.

Citiți mai multe despre cum să efectuați cumpărături în siguranță în mediul online pe pagina :
https://www.europol.europa.eu/activities-services/public-awareness-and-prevention-guides/e-commerce-tips-and-advice-to-avoid-becoming-fraud-victim.

Din cauza dimensiunii internaționale și virtuale a acestei infracțiuni, măsurile investigative sunt foarte complexe. În comiterea acestui gen de infracțiuni sunt implicați nu doar infractori individuali, ci și grupări de crimă organizată. De asemenea, există indicii cu privire la specializarea infractorilor și a conexiunii cu alte infracțiuni, precum phishing, atacuri informatice, crearea și utilizarea unor site-uri web și conturi pe rețele de socializare în scopul săvârșirii de infracțiuni. În prezent, aproximativ 80% din fraudele cu carduri sunt comise online. Rețelele de socializare sunt folosite pentru a crea magazine online care vând orice produs la jumătate de preț. Spre exemplu, când un cumpărător comandă un produs prin intermediul acestora, infractorii efectuează achiziția – adesea foarte scumpă – prin intermediul unor carduri ale căror date sunt furate sau contrafăcute (compromise). Când realizează achizițiile online, victimele pot să nu conștientizeze că datele cardurilor lor sunt de asemenea furate, pentru ca apoi să fie revândute pe alte forumuri. Așa-numiții vânzători au, de multe ori, zeci de mii de cumpărători mulțumiți și primesc recenzii excelente. În final, băncile și comercianții sunt cei care suferă pierderile acestei activități frauduloase, ce se ridică la nivel global la miliarde de euro în fiecare an. Este întotdeauna mai bine să previi o infracțiune. Din acest motiv, această acțiune operativă este urmată de o campanie de prevenire și conștientizare, intitulată ,,Buy safe, pay safe.”

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
76 %
5.9kmh
49 %
vin
22 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °
mar
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...