marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTControl cu surprize. Minor băut prins la volanul unei maşini

Control cu surprize. Minor băut prins la volanul unei maşini

Caz incredibil descoperit azi-noapte de poliţiştii din Flămânzi. Un adolescent în vârstă de 16 ani, din comuna Coşula, care nu avea permis de conducere, a fost surprins la volanul unui autoturism. Ba, mai mult, aventurierul era băut. Întâmplarea s-a petrecut în comuna Copălău, când poliţiştii au oprit pentru control un autoturism. Întrucât era întuneric, oamenii legii nu au ştiut cu cine vor avea de a face. În momentul în care l-au luat la verificat pe tânărul aflat la volan, oamenii legii au descoperit cu stupoare că aşa-zisul şofer avea doar 16 ani şi prin urmare nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, după ce l-au verificat cu etilotestul, aparatul a indicat valoarea de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză poliţiştii au dispus sanţionarea contravenţională a minorului pentru conducere sub influenţa alcoolului şi au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
30 %
3.2kmh
25 %
mar
21 °
mie
29 °
J
33 °
vin
34 °
S
37 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni.    

EDITORIAL

Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...

EPIGRAMA ZILEI

NU-I BUN TOT CE-I LUNG ŞI MARE - Afirmația e justă Şi-un exemplu ca atare E banala ... fustă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...