spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăSportBurleanu este pentru introducerea VAR-ului!

Burleanu este pentru introducerea VAR-ului!

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF a declarat că arbitrajul video (VAR) ar putea fi implementat cel mai curând în sezonul 2019-2020 al Ligii I, menţionând că FRF susţine introducerea VAR-ului la meciurile de Liga I.

Federaţia Română de Fotbal susţine implementarea VAR-ului, iar LPF ar trebui să găsească modalităţile financiare pentru asta. Prin VAR influenţezi arbitrajul şi jocul la final. Suporterii, antrenorii şi jucătorii vor fi mult mai încrezători în deciziile luate de arbitru. Centralul va avea posibilitatea de a urmări o reluare. Pentru că azi toţi avem această posibilitate, cu excepţia arbitrului, cel care trebuie să ia decizia. Trebuie să intrăm într-o fază de testare la care să participe toţi arbitrii, iar apoi, după cel puţin jumătate de campionat, să îţi poţi asuma implementarea. Cel mai rapid termen de implementare al arbitrajului video este sezonul următor (n.r – 2019-2020). Investiţia pentru LPF va fi între 1 şi 1,5 milioane de euro anual”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...