spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTBătrână scoasă din casă cu pompierii

Bătrână scoasă din casă cu pompierii

Pompierii, dar și cadrele medicale de la Ambulanță au fost solicitate, marți la amiază, la un caz care a avut loc chiar deasupra restaurantului La Dolce Vita. O femeie de 88 de ani, bolnavă, era blocată în apartamentul în care locuiește, situat deasupra restaurantului.

Ea nu s-a putut deplasa până la ușă pentru a o deschide în momentul în care soţul ei a venit din oraş, iar o oală de mâncare de pe aragaz ameninţa să producă un incendiu, astfel că bărbatul a sunat la 112. La fața locului au ajuns echipaje de la Ambulanță, Poliție și Pompieri.

Salvatorii au intrat pe balconul apartamentului și au intrat în locuința acesteia, ulterior permiţând accesul cadrelor medicale în casă. „iniţial pacienta nu a frit transportul la spital, dar a fost ulterior dusă la Uregnţe pentru un set de investigaţii şi supraveghere medicală, fiind iagnosticată cu mai multe afecţiuni cronice”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul Servciului Judeţean de Ambulanţă.

play-sharp-fill

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...