spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTPatru prezentări la Urgențe în patru zile

Patru prezentări la Urgențe în patru zile

Tânărul de 25 de ani a ajuns o prezenţă mai mult decât obişnuită în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Asta după ce a realizat deja performanţa de a ajunge de patru ori la spital, de două ori chiar miercuri. Mai întâi, acesta a fost dimineaţă cules de pe stradă de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la Psihiatrie, însă la câteva ore, după ce sa mai dezmeticit, acesta a cerut să fie externat. Doar că spre seară a ajuns din nou în spital, în aceeaşi stare cunoscută deja de medici. „Procedurile trebuie respectate. De fiecare dată este consultat, i se face fişă de prezentare şi este evaluat, pentru că se poate întâmpla să fie rănit. La ultimile două prezentări nu a mai avut nimic asupra lui”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Având în vedere că tânărul nu este din monicipiu, el având reşedinţa într-o comună din judeţ, cadrele medicale se întrebau de unde îşi procură tot timpul substanţe halucinogene sau unde le ţine asunse, dacă are aşa ceva în posesie, având în vedere că la spital nu mai avea nimic asupra lui niciodată.

Tânărul de 25 de ani provine dintr-o familie dezorganizată, părinţii fiind divorţaţi de mai mult timp.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...