sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTBărbat în stare gravă după o bătaie cruntă

Bărbat în stare gravă după o bătaie cruntă

Un bărbat a ajuns la Iaşi după ce a fost victima unei bătăi sore cu moartea. Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când A.C. de 39 de ani, din Băluşeni, a fost adus la spital cu o ambulanţă în stare gravă.

Bărbatul fusese găsit de oamenii din sat în stare de inconţtienţă, întins pe drumul din localitate, în apropierea căruţei sale. Iniţial aceştia au crezut că bărbatul a căzut din căruţă, însă ajuns la spital, medicii au observat că acesta prezenta urmele unei agresiuni severe.

După ca e fost supus unui examen computer tomograf, bărbatul a fost diagnosticat cu mai multe leziuni grave, motiv pentru care s-a solicitat transferul lui la Iaşi. „Pacientul a fost preluat policontuzionat, prezentând un traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu otoragie dreaptă, fractură de mandibulă şi etilism acut. A fost stabilizat şi transportat în siguranţă la Iaşi”, a precizat medicul Eduard Gurău, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Acesta a fost preluat de medicii de la Clinia de chirurgie buco-maxilo-facială din Iaşi şi internat.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care urmează să stabilească exact ce a făcut ca bărbatul să ajungă într-o stare atât de gravă la spital.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
36 %
2.5kmh
35 %
S
27 °
D
26 °
lun
16 °
mar
10 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...