spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTCopil în comă alcoolică ajuns la spital

Copil în comă alcoolică ajuns la spital

Copil ajuns în comă alcoolică după ce a „gustat” puţină bere. A fost găsit inconştient pe un câmp, iar mama lui, şi ea ameţită bine, a spus că băiatul doar ar fi gustat bere.

Cazul a intrat în atenţia cadrelor medicale duminică seară, când un apel la 112 anunţa prezenţa unui copil în stare de inconştienţă, care ar fi fost victima unui accident de bicicletă.

Ajunşi la faţa locului, cei din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) au găsit un copil de nouă ani, în comă, care însă nu prezenta niciun traumatism care să fi indicat că a fost vorba de un accident de bicicletă. „Pacientul a fost preluat în stare de inconţtienţă de pe un imaş din apropiere de Flămânzi. Iniţial s-a stabilit un scor Glasgow 8-9, care este grav, însă ulterior am reuşit să îl stabilizăm şi să îl transportăm la Urgenţe Pediatrie pentru supraveghere şi tratament de specialitate”, a percizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.
Din cauza faptului că mama, aflată şi ea în stare de ebrietate, nu comunica aproape deloc cu cadrele medicale, acestea au fost nevoite să ia în calcul orice variantă, chiar şi o intoxicaţie, supunând copilul la un set complet de teste şi evaluări, mai ales că iniţial acesta nu prezenta halenă alcoolică. În cele din urmă, însă, mama a recunoscut că băiatul ar fi „gustat puţină bere” şi poate acesta era motivul stării lui. Cazul a fost prezentat şi celor de la Protecţia copilului.
Scorul Glasgow cuprinde 3 categorii de răspuns (deschiderea ochilor, răspuns motor şi răspuns verbal), a căror punctare sumată generează scorul total (3-15), conform căruia se încadrează afectarea cerebrală ca fiind uşoară (minim 13), moderată (9-12) sau severă (cel mult 8).

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.7 °
9.3 °
64 %
3.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...