spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTMamă şi fiică despărţite de un ordin de protecţie

Mamă şi fiică despărţite de un ordin de protecţie

Un conflict izbucnit într-o familie din comuna Hilişeu-Horia, între mamă şi fiică, va fi arbitrat de magistraţi şi poliţişti. Ba mai mult, din cauza violenţelor, s-a ajuns inclusiv la un ordin de protecţie, fiica neavând voie să se mai apropie de mamă la mai puţin de 200 de metri, timp de şase luni. Episodul violent de la care a pornit totul s-a petrecut pe 10 mai 2018, când, după ce a ridicat banii reprezentând ajutorul social, precum şi alocaţiile copiilor de pe card, Mihaela B., care locuia până nu de mult cu mama sa, Elena C., în vârstă de 82 de ani, a plecat la cumpărături cu gândul să facă un grătar. A doua zi, într-o zi de vineri, seara, în timp ce petreceau la grătar, mama i-a reproşaat fiicei că-şi neglijează copiii, iar între cele două au avut loc câteva discuţii contradictorii, tânăra bruscându-şi mama şi făcând-o nebună. Bătrâna şi-a scos însă certificat medico-legal şi a depus plângere împotriva fiicei, cerând totodată emiterea unui ordin de protecţie. Iniţial, Judecătoria Dorohoi a respins cererea, dar ulterior cazul a ajuns şi în atenţia magistraţilor de la Tribunalul Botoşani, care au descoperit că anul trecut bătrâna a fost ameninţată cu acte de violenţă. Ba, mai mult, după un alt moment violent fiica i-ar fi băgat mamei un prosop în gură cu gândul să o sufoce. Chemată la bară ca martor, o altă femeie din sat a povestit că inclusiv ea ar fi fost aameninţaată de fiică cu incendierea locuinţei, dacă se va prezenta în instanţă. Prin urmare, magistraţii au emis pe 25 iulie ordinul de protecţie, agresiunile urmând să fie cercetate penal de către poliţişti, cazul fiind şi în atenţia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.9 ° C
19.6 °
17.8 °
63 %
4.9kmh
100 %
mar
17 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
21 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...