joi, mai 8, 2025
AcasăLocal BTCopii răniţi într-un accident la Săveni

Copii răniţi într-un accident la Săveni

Doi copii au fost răniți, joi după-amiază, după ce o mașină de marfă a intrat în autoturismul în care aceștia se aflau. Accidentul a avut loc pe strada Nicolae Iorga din orașul Săveni, în momentul în care șoferul unei autoutilitare, un tânăr de 18 ani, nu a oprit la semnul „Cedează trecerea” și a intrat în plin în intersecție lovind un autoturism Fiat care circula pe drumul cu prioritate.
În urma impactului, doi copii din Fiatul condus de o tânără de 25 de ani au fost răniți uşor, fiind preluați de ambulanțe și transportați la spital. „Cei doi minori au fost policontuzionaţi, însă erau ăn afara oricărui pericol. Ei au suferit atacuri de panică, motiv pentru care au fost transportaţi la spital pentru o supraveghere de specialitate”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.
Șoferul vinovat de producerea accidentului este acuzat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

  1. Va anunț ca eu sunt nepotul doamnei de la volan si nu are 25 ani ci defapt 38 iar copii au ajuns la spital datorită ranilor nu pentru supraveghere, unul dintre ei a fost rănit la ochi foarte grav, mai multe cioburi de sticla i-au intrat in ochi si a fost nevoie de operatie iar celălalt cu un umăr dislocat

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
88 %
2.1kmh
100 %
J
13 °
vin
12 °
S
13 °
D
13 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu pedepsele astea mari pentru fumat și tras pe nas, te bucuri și la fumul de la diesel.

EDITORIAL

Impactul pe care o meserie, o profesie, o ocupație îl are asupra noastră ca indivizi trăitori într-un anumit sistem este strâns legat de necesitățile...

EPIGRAMA ZILEI

E simplu ce o să iasă Cu „Turul doi ânapoi”: Diaspora vine-acasă Și de-om putea, plecăm noi... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...