spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTVizitator prădat la beţie

Vizitator prădat la beţie

Caz neobişnuit înregistrat în comuna Copălău, unde un vizitator a fost prădat într-o locuinţă. Hoţul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a reuşit să-şi pună în aplicare planul profitând şi de starea de ebrietate în care era victima, reuşind să-i fure portofelul şi telefonul mobil fără ca aceasta să opună rezistenţă. Fapta s-ar fi petrecut la sfârşitul anului trecut, dar hoţul a fost identificat de poliţiştii Postului de Poliţie Copălău abia ieri. Potrivit anchetatorilor, în luna decembrie 2017, tânărul ar fi pătruns, pe o uşă lăsată deschisă, în locuinţa unui bărbat unde se afla şi vizitatorul beat criţă. Ssesizat încă de atunci, cazul a fost anchetat mai bine de jumătate de an, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională fiind estimat la 1.900 de lei. În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea luării măsurilor legale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...