spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTBărbat preluat cu elicopterul SMURD

Bărbat preluat cu elicopterul SMURD

Un bărbat în stare gravă a fost preluat, sâmbătă, de un elicopter SMURD, care a aterizat în perimetrul Unității Militare 01189.

Bolnavul, în vârstă de 45 de ani, a ajuns la spital adus de l ambulanță chiar din oraș, după ce se simțea tot mai rău și slăbit. La scurt timp, acesta a fost diagnosticat de către medicii specialiști cardiologicu infarct miocardic acut, fiind luat decizia transferului imediat la Iași. Pentru că în astfel de situații timpul este esențial pentru tratarea corectă a infarctului, medicii au cerut transferul pe calea aerului, astfel că la Unitatea Militară 01189 a aterizat elicopterul SMURD, care a preluat pacientul de la echipajul de Ambulanță care l-a transferat de la Urgențe. Potrivit medicilor botoșăneni, însp, atât de multe cazuri grave sunt în ultima perioadă, încât nici elicopterul nu mai face față transportului pacienților în centrul universitar. Astfel, sunt tot mai multe perioade în care Botoșaniul nu are niciuna din cele două ambulanțe de tip C cu medic care deservesc județul, atât de la Serviciul Județean de Ambulanță, cât și de la SMURD,

Sunt pacienți în stare atât de gravă încât au nevoie de transport cu ambulanță cu medic, iar opțiunile sunt foarte restrânse. Prima este Ambulanța, a doua elicopterul și a treia echipajul SMURD, care, conform protocoalelor, nu poate face transfer interclinic, deci de la un spital la altul. În situații extreme, echipajul SMURD cu medic este trimis până la limita de județ, de unde pacientul este preluat de un echipaj SMURD din Iași, astfel încercându-se, pe cât posibil, ca în Botoșani să rămână măcar o ambulanță cu medic. ”Au fost cazuri critice, când au plecat la Iași și ambulanța SMURD și cea de la Ambulanță, de câte două ori într-o noapte. La primul drum cei de la SMURD au predat la limita între județe, la al doilea nici Iașiul nu a mai avut echipaj să dea la întâmpinare și au mers până la spital”, a spus un medic din cadrul SJA Botoșani. Transferull pacienților și mai ales timpii de transport sunt însă mult afectate de calitatea proastă a drumurilor care leagă Botoșani de Iași. Fie prin Târgu Frumos, fie prin Prăjeni, ambele căi de rulare arată tot mai prost și obligă pe cei care conduc ambulanțele să ruleze la viteze mai mici pentru siguranța echipajului și a pacientului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.9 ° C
9.6 °
6.1 °
74 %
1.7kmh
0 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...