marți, mai 14, 2024
AcasăLocal BTA urcat la volan, "uitând" că are permisul suspendat

A urcat la volan, „uitând” că are permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism VW Bora, deşi avea suspendat dreptul de a conduce. Sâmbătă, pe 11 august, în jurul orei 02.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona de competenţă, au oprit la intrare în localitatea de frontieră Baranca, un autoturism VW Bora înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Ioan A., în vârstă de 31 de ani. Cu ocazia verificărilor, bărbatul a susţinut că nu are documente asupra sa, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că cel de la volan avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule din iunie 2018. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul cu permis de conducere anulat/retras.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6 ° C
6.6 °
5.5 °
89 %
1.8kmh
100 %
mar
15 °
mie
14 °
joi
17 °
vin
18 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...