miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTAccident provocat de un tânăr fără permis

Accident provocat de un tânăr fără permis

A plecat la drum cu maşina, cu toate că nu avea permis de conducere, şi a fost implicat într-un accident rutier, care l-aadus în atenţia poliţiştilor. Este isprava unui tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Hudeşti, care a urcat ieri la volanul unui autoturism şi a plecat la o plimbare cu el pe drumurile din sat. Pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil acoperit cu pietriş, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar autoturismul s-a izbit într-un copac şi o grămadă de nisip de pe marginea drumului. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, însă în momentul în care a realizat ce a făcut, tânărul a dat bir cu fugiţii. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor, care s-au dus după el. Găsit la domiciliu, aventurierul s-a ales cu un dosar penal, poliţiştii cercetându-l sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.8 °
16.6 °
76 %
2.5kmh
47 %
mar
19 °
mie
26 °
J
26 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...