spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTStrăini primiţi doar cu salariu de 700 de euro

Străini primiţi doar cu salariu de 700 de euro

 

Străinii veniţi la muncă pot rămâne în România numai dacă reuşesc să demonstreze că au avut o leafă de aproape 700 de euro. Astfel, potrivit reprezentanţilor Biroului pentru Imigrări al judeţului Botoşani, odată cu intrarea în vigoare a legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, respectiv 20 februarie, salariul mediu brut a ajuns la 3.131 de lei. Prin urmare, străinii care au venit cu gândul să muncească în România îşi pot prelungi dreptul de şedere temporară în scop de muncă numai dacă fac dovada că au încasat salariul mediu brut pe toată perioada şederii acordată anterior. Cei care nu reuşesc să se conformeze şi nu au cum să demonstreze aceste venituri riscă să fie returnaţi în ţările de origine.

În schimb, pentru români, salariul impus angajatorilor este cel minim, de 1.450 de lei.

 

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...