duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTO ţeapă cu acte false l-a trimis după gratii

O ţeapă cu acte false l-a trimis după gratii

A crezut că poate ţepui pe oricine, dar a ajuns până la urmă în arestul poliţiei. Este păţania unui botoşănean în vârstă de 29 de ani, care a fost reţinut ieri de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de falsuri în înscrisuri. Potrivit anchetatorilor, în luna martie a acestui an bărbatul s-a prezentat la sediul unui magazin care comercializează produse electronice, cu intenţia de a achiziţiona un telefon mobil. Achiziţia a fost efectuată printr-un credit obţinut la o instituţie financiară care deţine un punct de lucru în incinta magazinului respectiv, ocazie cu care a prezentat o carte de identitate ce avea înscrise datele unei alte persoane, falsificând fotografia titularului şi adresa de domiciliu. Ieri, botoşăneanul a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, pe numele său fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea luării măsurilor legale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
5 ° C
5.6 °
5 °
91 %
1.7kmh
4 %
D
6 °
lun
13 °
mar
14 °
mie
16 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...