luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTCătălin Flutur i-a îndemnat pe botoşăneni să voteze pentru familia tradiţională

Cătălin Flutur i-a îndemnat pe botoşăneni să voteze pentru familia tradiţională

Cătălin Flutur, primarul municipiului, i-a îndemnat pe botoşăneni să participe la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, care va avea loc pe 7 octombrie.

Edilul a anunţat şi cum va vota la referendum. „Nu pot să mă poziţionez decât într-un singur mod. Oamenii să meargă la vot şi să voteze pentru familia tradiţională”, a mai precizat edilul.

Referendumul a fost cerut de Coaliția pentru Familie (CpF). Trei milioane de români au susţinut prin semnătură această iniţiativă.

Pe 7 octombrie, românii vor trebui să spună dacă sunt sau nu de acord ca familia să fie definită că uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, şi nu căsătoria liber consimţită între soţi, cum este acum.

Pentru ca rezultatul referendumului să fie recunoscut, la urne trebuie să se prezinte cel puţin 30% dintre alegători. Jumătate dintre cei prezenţi la urne, adică aproximativ trei milioane de români, ar trebui să ceară schimbarea Constituţiei şi redefinirea noţiunii de familie.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului. Iniţiativa cetăţenească  a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori „pentru” şi 13 „contra”. Şapte senatori s-au abţinut.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
26.2 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
3.5kmh
54 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...