luni, iunie 16, 2025
AcasăPulsDivergenţe între Costel şi Costică

Divergenţe între Costel şi Costică

Neînţelegerile dintre partide sunt deja notorii: cei de la putere fac ce vor, priviţi cu jind de cei ce stau pe tuşă. În acest context tensionat de invidie, deputatul Costel ot peneleu a grăit că ai lui nu votează creşterea de preţ la gunoi jinduită de nea Costică Groparul, preşul cejeului, până nu află ce şi cum s-a calculat de s-a ajuns aici. Asta pentru că algoritmul de calcul nu cuprindea şi o parte pentru Costel, ci numai pentru Costică. Aşa că gunoiul rămâne la preţ vechi. Sau la preţ nou, dar ceva mai mare, că doar boborul plăteşte, şi este pentru toată lumea, ce dreacu!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
12.8 °
82 %
1.6kmh
0 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
24 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...