spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTAsalt al migranţilor. Transfugi prinşi la Botoşani

Asalt al migranţilor. Transfugi prinşi la Botoşani

În perioada 14-17 septembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoşani, în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Botoşani, poliţişti din cadrul Biroului pentru Imigrări şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate. În cadrul acţiunii au fost depistate în localitatea Botoșani 11 persoane, cetăţeni străini care nu își justificau prezența în zonă. „Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu avea asupra lor documente de identitate, fapt pentru care au fost conduse la sediul STPF Botoşani, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Bangladesh şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 37 de ani, şi au încercat să intre ilegal în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul STPF Botoşani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...