joi, mai 1, 2025
AcasăPulsSocoteala de-acasă

Socoteala de-acasă

Deputatul Chinezu s-a hotărât să devină revoluţionar. Pentru aceasta el scuipă pe mâna care l-a uns deputat, adică a lui Daddy, sărutând totuşi în continuare dreapta lui nea Costică Groparul, preşul cejeului şi tatăl lui spiritual, care unelteşte din umbră, ca un păianjen. Dacă revoluţia iese, el va deveni revoluţionar-şef la Botşeni şi, cu puţin noroc, o va uzurpa pe Doiniţa senatoriţa, devotată cu trup, dar mai ales suflet, lui Liviu. Dacă va câştiga contrarevoluţia, se mută în opoziţie, la Victor Viorel, că-i tânăr şi poate prinde încă multe mandate. Adică: nu contează ce spui, nu contează partidul, totul e să-ţi fie bine ţie dacă cei ce te-au votat să se lase prostiţi să te mai voteze încă o dată, cum s-ar zice, aviz amatorilor, dar şi profesioniştilor.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...