sâmbătă, august 9, 2025
AcasăLocal BTFetiţă opărită cu cafea

Fetiţă opărită cu cafea

O fetiţă de şase ani, din Corni, a ajuns ieri la spital după un moment de neatenţie al mamei. Incidentul a avut loc sâmbătă, însă părinţii au apeşat abia duminică la ajutorul cadrelor medicale, speriaţi de durerile pe care le avea fetiţa. Fetiţa se juca în aproierea femeii, care tocmai îşi preparase o cafea, însă la un moment dat, copilul a lovit cana în care era pregătit lichidul fierbinte. O parte din cafea i-a venit micuţei peste faţă şi peste umăr, producându-I arsuri pe aprope 2% din suprafaţa pielii. Iniţial părinţii au încercat să trateze arsurile cu alifii şi metode naturiste, însă au observat că zona afectată se înroşea şi mai tare, iar fetiţa avea dureri mari. Din acest motiv au sunat la 112, solicitând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care i-a acordat fetiţei primul ajutor, după care au transportat-o la Centrul de Primiri Urgebţe Pediatrie. Fata a fost internată pe secţia de chirurgie plastică, starea ei fiind bună şi fiind în afara oricărui pericol.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.8 ° C
23.8 °
22.8 °
70 %
2.2kmh
0 %
S
26 °
D
34 °
lun
25 °
mar
28 °
mie
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa arată şantierul abandonat de la secţia de oncologie. În care cică bolnavii pot fi aduşi înapoi oricând.

EDITORIAL

Dintotdeauna, când cineva a ieșit din rândul lumii - că vorbea mai mult decât trebuia, că se îmbrăca „altfel”, că punea întrebări incomode sau,...

EPIGRAMA ZILEI

Tinere frumoase De soare-nnegrite, Forme generoase, Veșminte ... zgârcite ... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...