joi, decembrie 4, 2025
AcasăNaționalCererea de reexaminare a preşedintelui pentru Legea offshore, respinsă de Comisia Senatului

Cererea de reexaminare a preşedintelui pentru Legea offshore, respinsă de Comisia Senatului

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru Legea offshore a fost respinsă luni de Comisia comună economică şi pentru energie a Senatului, iar proiectul a fost adoptat cu amendamente, cu 11 voturi pentru, două împotrivă şi trei abţineri.

Pe 2 august, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.

Şeful statului a susţinut că un astfel subiect este unul de interes maxim pentru România, iar o asemenea lege trebuie să asigure un echilibru şi o echitate în ceea ce priveşte beneficiile atât pentru statul român, cât şi pentru investitori. Iohannis critică lipsa de predictibilitate şi stabilitate a Legii offshore, în forma trimis spre promulgare.

Klaus Iohannis argumentează că nu au fost clar reglementate modalităţile prin care câştigurile din redevenţe devin venituri la bugetul de stat, în condiţiile în care actuala formă a legii prevede transferul acestor venituri către contractele de parteneriat public-privat, nu către bugetul consolidat.

În cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, Iohannis a mai precizat că Legea offshore a fost adoptată de Legislativ fără a respecta principiul bicameralismului.

Parlamentarii au adoptat în sesiunea extraordinară proiectul care modifică Legea offshore şi care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Pe 12 februarie iniţiativa a primit votul Senatului, iar pe 9 iulie a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
6.1 °
96 %
3.3kmh
89 %
J
10 °
vin
10 °
S
6 °
D
5 °
lun
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici va fi o porțiune pentru mountain bike.

EDITORIAL

Orice lege care funcționează pe teritoriul patriei ar trebui să fie atât de clară și la obiect încât pentru orice cetățean român care dispune...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...