Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că modificarea conţinutului normativ al unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, în sensul condiţionării săvârşirii acesteia de obţinerea numai pentru sine şi numai de foloase materiale necuvenite, încalcă dispoziţiile din Constituţie privind statul de drept, iar modalitatea de incriminare a faptelor de corupţie trebuie să respecte cerinţele expres stabilite prin acte internaţionale.
Plenul CCR a discutat, în şedinţa de ieri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea articolului 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său.
În urma deliberărilor, Curtea, cu unanimitate, a admis obiecţia şi a constatat că dispoziţiile articolului unic şi legea în ansamblul său sunt neconstituţionale. „În argumentarea soluţiei adoptate, Curtea a reţinut că o exigenţă a statului de drept o reprezintă combaterea fenomenului corupţiei. De aceea, actul de corupţie trebuie sancţionat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit, astfel încât legiuitorul nu poate condiţiona reţinerea acestuia de obţinerea folosului numai pentru sine. Totodată, legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate în funcţie doar de natură materială a folosului obţinut. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat, modificând conţinutul normativ al unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, reglementate la art.12 din Legea nr.78/2000, în sensul condiţionării săvârşirii acesteia de obţinerea numai pentru sine şi numai de foloase materiale necuvenite, încalcă art.1 alin.(3) din Constituţie privind statul de drept”, se arată într-un comunicat al CCR.
Judecătorii au apreciat că, având în vedere obligaţiile internaţionale asumate de România, prin ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi a Convenţiei penale cu privire la corupţie, modalitatea de incriminare a infracţiunilor de corupţie trebuie să respecte cerinţele expres stabilite prin aceste acte internaţionale.
Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.
