marți, mai 6, 2025
AcasăLocal BTSindicaliştii din Penitenciarul Botoşani protestează la Bucureşti

Sindicaliştii din Penitenciarul Botoşani protestează la Bucureşti

O delegaţie a Sindicatului „Novo Legis” din Penitenciarul Botoşani va participa, miercuri, 3 octombrie, la un miting şi la un marş, ambele organizate la Bucureşti de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în semn de protest faţă de dezinteresul manifestat de autorităţi în legătură cu soluţionarea problemor din sistem. Mitingul va fi organizat în faţa sediului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, după care protestatarii vor pleca spre sediul Ministerului Justiţiei. La acţiune vor participa sindicalişti din toată ţara, protestul din Bucureşti fiind o continuare a acţiunilor declanşate în luna august de sindicalişti. Astfel, după notificarea conducerilor unităţilor de detenţie cu privire la faptul că angajaţii refuză să mai presteze ore suplimentare neplătite, sindicaliştii au organizat o grevă japoneză, după care de luna trecută s-a trecut la pichetarea penitenciarelor din toată ţara. Potrivit liderului Sindicatului „Novo Legis”, Ionel Dimitrovici, sindicaliştii solicită rezolvarea urgentă a şapte revendicări ce ţin de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de respectarea drepturilor salariaţilor, dar şi demiterea ministrului Tudorel Toader pentru incompetenţă. Cele şapte revendicări sunt – condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionărilor şi plata integrală a orelor suplimentare curente. “Mizăm pe o delegaţie de minim 10 persoane. Cei care vor participa la miting se vor afla în afara orelor de serviciu, astfel încât protestul nu va afecta buna desfăşurare a activităţii în unităţile de detenţie”, a spus Ionel Dimitrovici. În situaţia în care problemele ridicate nu vor fi soluţionate, sindicaliştii iau în calcul blocarea activităţii în penitenciare. Astfel, dacă nu va fi asigurat personalul suficient, conform normativelor interne, sindicaliştii se vor prezenta la locul de muncă, dar vor refuza să presteze activităţile curente. În prezent, din cuza lipsei de personal, există unităţi de detenţie în care serviciul de pază al deţinuţilor se realizează cu un singur lucrător, deşi în normative se precizează că trebuie să fie nimic doi angajaţi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
13.9 °
13.6 °
79 %
3.6kmh
97 %
mar
16 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °
S
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit s-au făcut secții de votare pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar încă sunt în registrul electoral.

EDITORIAL

Când justiția începe să miroasă a tocmeală, ceva e profund stricat în sistemul care ar trebui să fie stâlpul dreptății într-o societate. Ultimul caz...

EPIGRAMA ZILEI

E ziua-n care Nu scot mașina din parcare Pentru că un neterminat De vreo trei ore m-a blocat...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...