vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTConstrucţii modulare pentru două familii rămase fără locuinţe

Construcţii modulare pentru două familii rămase fără locuinţe

Două familii din comuna Drăguşeni vor beneficia de două construcţii modulare din partea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Este vorba de o familie din satul Drăguşeni, care a rămas fără locuinţă la începutul acestei săptămâni, în urma unui incendiu, şi de o persoană a cărei casă a fost afectată de intemperiile din primăvara acestui an. Ordinul pentru predarea celor două construcţii modulare a fost semnat astăzi de către prefectul judeţului, Dan Constantin Şlincu, preşedintele CJSU Botoşani, modulele urmând să fie puse la dispoziţie în cel mai scurt timp de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. „În cazul de la Podriga am făcut deja ancheta socială şi am demarat procedurile prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă pentru achiziţia unei locuinţe, dar vă daţi seama că toţi aceşti paşi durează. Vom proceda la fel şi în cazul incendiului, însă suntem în sezonul rece, iar persoanele în cauză trebuie să aibă un adăpost, cele două construcţii modulare reprezentând cea mai bună soluţie de moment”, a spus primarul comunei Drăguşeni, Eugen Nechita.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...