joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTAccident grav la Ungureni

Accident grav la Ungureni

Un bărbat a fost ieri victima unui accident deosebit de grav. Accidentul a avut loc vineri după-amiază, în interiorul localității Ungureni. Un biciclist a fost lovit de o mașină, după ce a ieșit în drumul național fără să se asigure. Bărbatul circula pe drumul județean care face legătura cu Plopenii Mari, iar la intersecția cu drumul Botoșani- Săveni nu a oprit și a intrat direct în fața unui autoturism Dacia Logan, condus regulamentar. Biciclistul, în vârstă de 64 de ani, a căzut cu capul pe asfalt, având probleme grave la coloana cervicală.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale inițiale de la cadrele medicale de pe o ambulanță de la Săveni, însă, ulterior, el a fost preluat de o ambulanță cu medic de la Botoșani, pentru a fi transferat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati. Starea acestuia s-a înrăutăţit dramatic, aproape de intrarea în oraş bărbatul intrând în stop respirator. Din fericire, acesta a fost resuscitat imediat de echipajul de pe ambulanţă, fiind adus la spital cu parametri vitali. „Pacentul a suferit un traumatism cranian puternic, cu sângerări la nivelul urechii drepte şi căilor aeriene, traumatism cranian şi stare comatoasă. A fost predat colegilor de la Urgenţe pentru tratament de specialitate”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
17.8 °
17.6 °
41 %
2.7kmh
87 %
J
18 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...