vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTSistem de supraveghere vandalizat de un tânăr

Sistem de supraveghere vandalizat de un tânăr

Sistemul de supraveghere video montat în comuna Vorniceni a fost vandalizat de un tânăr. Faptele s-au petrecvut în noaptea de 2 spre 3 septembrie a.c., când tânărul în vârstă de 23 de ani a distrus trei camere de supraveghere stradală montate de Primăria Vornicenişi a sustras alte două, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 7.700 lei. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, iar în urma investigaţiilor anchetatorii au descins ieri la locuinţa suspectului, unde au efectuat o percheziţiei domiciliară, ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri care constituie mijloace de probă în dosarul penal. Faţă de suspect a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, urmând ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţiile de furt calificat şi distrugere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...