miercuri, septembrie 3, 2025
AcasăLocal BTExpoziţie şi lansare de carte la Memorialul Ipoteşti

Expoziţie şi lansare de carte la Memorialul Ipoteşti

Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii „Mihai Eminescu”, vă invită să participaţi mâine începând cu ora 11, la deschiderea expoziţiei cu icoane din patrimoniul Memorialului Ipoteşti intitulată „Arde-n candelă o lumină”, ajunsă la ediţia a II-a.

În cadrul aceluiaşi eveniment, va avea loc şi conferinţa „Asumarea motivelor iconice identitare, premisă a oricărei construcţii sociale” susţinută de preoteul Gabriel Dinu Herea. Conferinţa va fi urmată de lansarea volumului „Împăratul Alb. Povestea munţilor Carpaţi”. Evenimentul este realizat şi coordonat de  Smaranda Berescu, conservator Adina Elena Cojocariu şi directorul adjunct Daniel Tupiluş.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
30 ° C
30 °
30 °
37 %
3.6kmh
0 %
mie
29 °
J
33 °
vin
33 °
S
33 °
D
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au observat și sucevenii că parcăm corect și elegant.

EDITORIAL

Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...