spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTHrană pentru animale distrusă într-un incendiu, la Dragalina

Hrană pentru animale distrusă într-un incendiu, la Dragalina

Un localnic din satul Dragalina, comuna Cristinești, a rămas fără o parte din hrana pentru animale în urma unui incendiu produs în noaptea de marți spre miercuri.Insp ectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a fost solicitat să intervină puțin după ora 22. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună, cu două utilaje ce aparțin primăriei. La sosirea pompierilor la fața locului ardea o cantitate mare de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la un alt depozit de furaje, dar și la clădirile din gospodărie. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de furaje care întrețineau arderea, iar pentru stingerea flăcărilor autospecialele au fost realimentate de mai multe ori. Lupta cu focul și acţiunea de înlăturare a efectelor incendiului au durat în total patru ore, în intervenţie fiind angrenaţi 21 pompieri militari și voluntari. Pagubele au fost estimate la 13.000 lei, însă reprezentanţii ISU spun că s-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de aproape 65.000 lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie acțiunea intenționată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...