duminică, mai 12, 2024
AcasăLocal BTVreme caldă la sfârşit de săptămână

Vreme caldă la sfârşit de săptămână

Potrivit meteorologilor vom avea parte de unul din cele mai calde weekend-uri de octombrie din ultimii ani. Se anunţă un weekend cu temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, lipsit de ploi. Precipitaţiile sunt binevenite, în condiţiile în care cele pe alocuri de zilele trecute nu au fost suficiente pentru a acoperi deficitul de apă din majoritatea zonelor judeţului.
Mercurul din termometre va urca astăzi până la 21ºC, iar minima va fi de 3ºC. Vor fi intensificări slabe ale vântului din direcţia sud-est.
Ziua de duminică va aduce temperaturi chiar mult mai ridicate, de până la 24ºC, iar cele minime vor fi de 10ºC, mult mai mari decât săptămâna trecută. Cerul va fi senin, vântul va bate slab.
În săptâmâna ce urmează, temperaturile vor fi la fel de prietenoase şi în continuare nu se vor semnala precipitaţii.
Luni cerul va fi senin, maxima va fi de 23ºC, iar minima de 10ºC.
Marţi cerul va fi în mare parte senin, iar maxima zilei va scade cu două grade, în timp ce minima va rămâne la aceeaşi valoare ca în ziua precedentă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
13.3 °
11.6 °
54 %
3.9kmh
100 %
Dum
15 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
joi
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...