spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăSportEtapa a 13-a, una cu ghinion pentru Răzvan Oaidă!

Etapa a 13-a, una cu ghinion pentru Răzvan Oaidă!

Internaționalul de tineret al FC Botoșani, Răzvan Oaidă, a suferit în meciul pe care botoșănenii l-au pierdut pe teren propriu în ultima etapă a turului acestui sezon regular cu Viitorul Constanța, o accidentare teribilă. Mijlocașul lui Costel Enache s-a ales în minutul 38 cu „fractură maleolă peronieră dreaptă fără deplasare”, la o fază la care centralul Marius Avram nu a dictat nici măcar fault pentru botoșăneni!

La o oră și jumătate după terminarea partidei, internaționalul de tineret al FC Botoșani a revenit la stadion de la spital și era foarte afectat având în vedere că  era într-un moment foarte bun al carierei iar acest an este practic încheiat din punct de vedere fotbalistic pentru el, pe lângă jocurile de la FC Botoșani, mijlocașul ratând și acțiunile lotului național de tineret.

„Din păcate, nu am pierdut doar meciul ci l-am pierdut și pe Răzvan Oaidă pentru o perioadă lungă de timp. Asta vine pe lângă accidentarea lui Lorand Fulop, Soiledis și Pițian. Perioada de absență va fi lungă. Ca să fiu realist, până reluăm pregătirea în ianuarie, nu îl vom mai avea”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...