spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTBărbat atacat de viţel, ajuns la Urgenţe

Bărbat atacat de viţel, ajuns la Urgenţe

Un bărbat din localitatea Chiţoveni a ajuns la spital după ce a fost atacat de un viţel. În vârstă de 59 de ani, bărbatul se afla pe un câmp din marginea satului cu animalele sale şi împreună cu fiul. La un moment dat, acesta a fost lovit cu putere în spate de către un viţel agitat. Bărbatul a fost pur şi simplu trântit la pământ din violenţa loviturii, norocul său fiind că fiul acestuia, aflat în apropiere, a reuşit să fugărească animalul şi să împiedice ca tatăl lui să fie lovit şi cât era la pământ. Ulterior, acesta a sunat la 112 şi a cerut ajutorul cadrelor medicale, la faţa locului sosind un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat victimei primul ajutor, după care a transportat-o la Urgenţe. „Pacientul a prezentat o plagă deschisă la nivelul coapsei, de aproximativ 7 centimetri, hematom frontal, echimoze şi traumatism de pumn. A fost stabilizat şi ulterior transportat la Urgenţe pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani. Ulterior, bărbatul a fost internat în spital, medicii dorind să îl ţină sub supraveghere medicală din cauza leziunilor suferite. În această perioadă cadrele medicale au parte aproape zilnic de pacienţi agresaţi de propriile animale din gospodărie sau la muncile câmpului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.6 ° C
26.5 °
23.8 °
44 %
2.5kmh
100 %
mar
23 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...