spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTBebeluș trimis la Iași cu o ambulanță specială

Bebeluș trimis la Iași cu o ambulanță specială

Medicii botoşăneni au avut parte de un caz care a necesitat transportul în condiţii speciale.

Un copil în stare gravă a fost trimis la Iaşi cu ambulanţa specială de Neonatologie. Băieţelul a fost născut natural, însă medicii au realizat că micuţul suferea de o serie de malformaţii extrem de grave, atât fizice, cât şi la nivelul organelor.

Astfel, micuţul s-a născut cu câte şase degete la mâini şi picioare, o malformaţie la nivelul feţei, dar şi o malformaţie cardiacă gravă, fiind ţinut în viaţă cu ajutorul aparaturii. Din acest motiv, medicii specialişti au solicitat ajutorul celor din Iaşi pentru ca micuţul să fie transferat în centrul universitar în vederea unei evaluări şi pentru a se încerca remedierea afecţiunilor de care suferă.

Cum chiar şi transportul punea o problemă foarte mare, de la Iaşi a fost trimisă Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă Nou Născuţi a SMURD, care l-a preluat pe micuţ într-un incubator special, cu aparatură pentru respiraţie artificială, acesta fiind transportat la Maternitatea Cuza Vodă pentru evaluare şi tratament de specialitate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.7 ° C
17.7 °
13.9 °
62 %
1.5kmh
100 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...