spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTStudenta rănită vineri este în stare gravă

Studenta rănită vineri este în stare gravă

Tânăra de 22 de ani, din Botoșani, studentă la Iași, rănită grav în accidentul rutier de vineri, se află în continuare în stare gravă în spital. Accidentul soldat cu cinci victime a avut loc vineri pe raza localității ieșene Podu Iloaiei. Fata se afla într-un autoturism BMW alături de o altă fată și doi băieți, toți din Botoșani. La un moment dat, șoferul autoturismului, student și el, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un autoturism marca Volkswagen care circula regulamentar. Cel mai grav rănită a fost tânăra care se afla pe bancheta din spate. „Aceasta a fost intubată, fiind indusă coma artificială. Medicul de Terapie Intensivă a transportat-o la Neurochirurgie cu leziuni posibil severe. Fata este într-o stare destul de gravă, dar noi speram că va fi bine. Sperăm ca, fiind tânără, să aiba resurse şi starea ei să nu se agraveze. Ceilalţi trei pacienţi, care au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe, au suferit leziuni minore, fără a le fi pusă viaţa în pericol”, au precizat reprezentanţii Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...