marți, octombrie 14, 2025
AcasăLocal BTAmenzi de 36.000 de lei, după o acţiune a poliţiştilor

Amenzi de 36.000 de lei, după o acţiune a poliţiştilor

Ieri, poliţiştii botoşăneni au fost prezenţi în teren şi au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine atât în mediul urban cât şi cel rural, activităţile fiind desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 98 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 36.000 de lei. Poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, pentru prevenirea accidentelor rutiere. Au fost reţinute două permise de conducere şi retrase trei certificate de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.2 ° C
9.6 °
8.3 °
70 %
1.8kmh
93 %
mar
8 °
mie
12 °
J
14 °
vin
15 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

Au explodat ironiile pe rețelele sociale după ce Poliția Română s-a lăudat cu o ispravă chiar și mai jenantă decât găina din povestea lui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...