vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTEmilia Paula Zagavei şi-a lansat volumul "La un pas de îngeri"

Emilia Paula Zagavei şi-a lansat volumul “La un pas de îngeri”

Emilia Paula Zagavei, preşedintele Asociaţiei „Sufletul lalelelor”, şi-a lansat pe 11 noiembrie volumul de poezii „La un pas de îngeri”. Volumul a apărut la Editura Inspirescu. Debutul editorial a avut loc în cadrul spectacolului caritabil „Speranţa lalelelor”, organizat de asociaţie cu scopul de a colecta fonduri pentru sprijinirea bolnavilor de Parkinson, bolnavi reprezentaţi de asociaţia condusă de Emilia Paula Zagavei.

„Trecută prin mendrele existenţei, poeta de faţă, ca şi perla care se naşte prin moartea scoicii, renaşte într-un mister apoteotic prin tot ce scrie. Departe de a fi eterogenă, cartea s-a născut încet încet, ca o necesitate şi nu ca ceva impus. Existenţa se împleteşte cu lumea cuvintelor”, a editorul George Terziu. Acelaşi editor i-a acordat autoarei o diplomă de excelenţă din partea Grupului cultural Cervantes – Inspirescu.

„Am fost invitată la Târgul de carte Gaudeamus 2018 pentru lansarea cărții, dar nu am putut participa, din motive de sănătate. Cartea este expusă  în standul editurii Inspirescu, participantă la acest târg”, a declarat Emilia Paula Zagavei.

Înființată pe 14 decembrie 2017, Asociaţia „Sufletul lalelelor” are ca scop sprijinirea, îngrijirea, îmbunătățirea situației persoanelor bolnave de Parkinson și alte boli neurovegetative, prin mai buna integrare socială şi profesională din județ și dorește să fie un liant între pacienți și medici, autorități, societate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
29.5 ° C
29.6 °
28.9 °
48 %
4kmh
0 %
vin
31 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...