spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTSărbătoare la Biserica "Vovidenia" (video)

Sărbătoare la Biserica „Vovidenia” (video)

Astăzi, de marea sărbătoare a ortodoxiei, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Biserica „Vovidenia” din municipiul Botoşani şi-a serbat hramul. Sute de botoşăneni au participat la Sfânta Liturghie. cum biserica a fost neîncăpătoare, multe persoane au stat în curtea lăcaşului de cult. Botoşănenii au avut posibilitatea de a se închina la racla cu moaştele sfinţilor aflată în patrimoniul bisericii. Tot la slujba de astăzi au fost pomeniţi ctitorii bisericii, dar şi enoriaşii plecaţi din această lume. În finalul slujbei, la iniţiativa preotului paroh Partenie Apostoaie şi cu sprijinul Consiliului parohial, au fost oferite o mie de porţii de mâncare persoanelor nevoiaşe. Astăzi, de la ora 17.00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu cu şapte preoţi.

Programul liturgic va continua mâine, în intervalul 21.00 – 02.30, cu Privegherea în cinstea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina. Vineri, de la ora 19.00 va fi oficiată Taina Sfântului Maslu cu şapte preoţi, urmând ca sâmbătă, începând cu ora 7.00, să fie oficiată Sfânta Liturghie, urmată de pomenirea morţilor. Programul de sărbătoare la Biserica „Vovidenia” se va încheia duminică, 25 noiembrie, cu Utrenia (de la 7.30) şi Sfânta Liturghie.

hdr

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...