luni, august 18, 2025
AcasăLocal BTColegiul„Octav Onicescu” a câştigat finala concursului de frumuseţe Toamna bobocilor 2018

Colegiul„Octav Onicescu” a câştigat finala concursului de frumuseţe Toamna bobocilor 2018

Bobocii din 9 licee şi colegii botoşănene s-au întrecut joi seară la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”, demonstrând prestanţă, frumuseţe şi solidaritate. Cu sala arhiplină, juriul a avut o misiune grea şi asta nu doar pentru că toate perechile au fost cel puţin interesante, dar şi pentru că directorul Valentin Rău a plasat concursul în sfera Centenarului. Cu alte cuvinte, finala competiţiei de frumuseţe a bobocilor s-a derulat pe ritmuri populare şi în costumaţii aproape integral folclorice. Singurul moment ce s-a desprins niţel de tradiţiile româneşti a fost cel al probei sportive, dar şi acolo a fost prezent costumul popular al tânărului jucător de oină. Costumaţiile de seară au constat în porturi populare din regiunile istorice ale României, iar proba de dans a încercat greu cocurenţii, aceştia trebuind să arate pricepere şi ritm la jucat hora moldovenească.
Liceele „Dimitrie Negreanu”, „Grigore Antipa”, „Alexandru cel Bun”, „Gheorghe Asachi”, Colegiile „August Treboniu Laurian”, „Mihaei Eminescu”, „Octav Onicescu”, Liceul de Artă „Ştefan Luchian” şi Liceul Pedagogic au fost unităţile reprezentate în concurs, atât pe scenă cât şi în sală, unde galeriile gălăgioase au făcut cu greu faţă celor peste 4 ore de spectacol. Surpriza pregătită de organizatori a constat în participarea Fetelor din Botoşani atât în juriu cât şi pe scenă. Lorena Dupu, Simona Mazăre şi Iustina Irimia Cenuşă au încântat publicul cu melodiile patriotice şi de joc pe care le-au admirat întreaga ţară, ansamblul „Mărgineanca” şi tinerii artişti populari de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” completând momentele artistice dintre probele de concurs.
După o îndelungă deliberare juriul, ce i-a avut în componenţă şi pe Radu Humelnicu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport şi Otilia Sandu, insepctorul şcolar adjunct, i-a desemnat câştigători ai titlurilor de miss şi mister pe concurenţii Colegiului „Octav Onicescu”, mai exact pe Miruna Andreea Surdu şi Iosif Andrei Ichim. Pe podium au mai urcat Colegiul Laurian, Liceele Pedagogic şi Antipa, iar premiile sponsorilor s-au îndreptat şi către Colegiul Laurian şi Liceul de Artă „Ştefan Luchian”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
90 %
1.5kmh
90 %
lun
24 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...