luni, august 18, 2025
AcasăNaționalRomânia vrea să lanseze sateliţi de telecomunicaţii

România vrea să lanseze sateliţi de telecomunicaţii

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a cheltuit nu mai puţin de 7,5 milioane de euro pentru închirierea şi asigurarea serviciilor de comunicaţii satelitare între 2009 şi 2018 de la furnizori externi. Astfel, MApN are în plan un proiect strategic prin care să lanseze în spaţiul cosmic proprii sateliţi geostaţionari de telecomunicaţii, atât pentru forţele militare din ţară şi din teatrele de operaţii, dar şi pentru alte instituţii de stat cu atribuţii în domeniul securităţii. Noul ministru al Apărării s-a întâlnit cu preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), dar şi cu o delegaţie de experţi tehnici ai Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). „Experţii ESA se află în România pentru asigurarea suportului tehnic Agenţiei Spaţiale Române, instituţie care participă la realizarea studiului-concept pentru fundamentarea proiectului sistemului satelitar de telecomunicaţii care va deservi nevoile Sistemului Naţional de Securitate al României, program care va fi coordonat de Ministerul Apărării Naţionale”, se arată în comunicat.

Potrivit MApN, dezvoltarea unui sistem satelitar de telecomunicaţii este un proiect strategic de interes naţional şi care va asigura acoperirea multidomeniu a nevoilor de misiune ale MApN şi instituţiilor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

În prezent, România – prin Ministerul Apărării şi alte instituţii de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, închiriază şi utilizează anual, din mediul extern, tot mai multe fluxuri satelitare pentru structurile dislocate în zonele de interes, pentru executarea misiunilor în teatrele de operaţii, participarea la exerciţii şi angajamente naţionale şi internaţionale.

Dacă România ar reuşi să-şi lanseze propriii sateliţi, ar deveni astfel „un potenţial furnizor de servicii satelitare în zona Balcanilor şi la frontiera de sud-est a NATO şi deschide noi arii de dezvoltare a industriei aerospaţiale la nivel naţional”, susţine Armata.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
19.6 °
18.3 °
64 %
1.3kmh
56 %
lun
18 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...