spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTParcul Cornişa a trecut în administrarea DSPSA

Parcul Cornişa a trecut în administrarea DSPSA

Consilierii municipali au votat astăzi proiectul de hotărâre vizând preluarea Parcului regional de Agrement Turistic şi Sportiv de la Constructor şi transmiterea zonei de agrement în administrarea  Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement.

Primarul Cătălin Flutur a declarat că începând de mâine, timp de trei zile, se vor face teste la patinoarul acoperit şi la terenurile de sport acoperite, urmând că în perioada 6 – 7 decembrie să se facă teste la zona de apă de la piscina acoperită. „Vom încerca să facem aceste lucruri cu cei care sunt la serviciul nostru de voluntari, cu sportivi şi o să apelez la cei care sunt sub arme, cei de la ISU, să vină cu 40 de oameni să probeze. Asta pentru siguranţă. Va trebui ca în perioada următoare să creăm accesul la zona de agrement, să nu se pună zăpadă pe căile de acces. Sperăm să nu avem incidente”, a afirmat edilul.

Potrivit acestuia, reprezentanţii DSPSA vor face demersuri pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare. După obţinerea acestor autorizaţii se va stabli data la care zona de agrement va fi deschisă pentru public.

Lucrările la Parcul Cornişa au început în iunie 2013. Acest mega proiect al municipalităţii a presupus un efort financiar de peste 80 de milioane de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...