spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTElevii şi cadrele didactice din Truşeşti au marcat Centenarul Marii Uniri

Elevii şi cadrele didactice din Truşeşti au marcat Centenarul Marii Uniri

Elevii de la Liceul „Demostene Botez” şi Şcoala 2 Ionăşeni, comuna Truşeşti, s-au întâlnit în Căminul Cultural  pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri.

La acţiune au participat Elena Chiponcă, directorul Muzeului Etnografic din Truşeşti şi profesor Daniela Fecioru Cantemir, directorul Liceului „Demostene Botez”.

Toţi elevii şi preşcolarii au avut în piept ecusoane cu sigla „România 100” şi în mâini steguleţe tricolore şi baloane colorate în roşu, galben şi albastru.

„Pe un perete din sala Căminului Cultural a fost pus un steag tricolor şi pe acest fundal au fost expuse materiale documentare care vorbesc despre Marea Unire. Elena Chiponcă a organizat o expoziţie cu titlul Centenarul Marii Uniri şi a explicat elevilor semnificaţia fiecărui obiect, hărţile, fotografiile, documentele precum şi obiectele folosite în perioada războiului. Elevii au recitat versuri patriotice şi s-au intonat cântece, toată activitatea desfăşurându-se pe un fundal muzical cu cântece patriotice”, a declarat educatoarea Veronica Rebenciuc.

În finalul manifestării, toţi copiii au primit suc şi dulciuri. Părinţii copiilor şi învăţătorii şi-au exprimat mulţumirea pentru reuşita evenimentului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...