spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTFoc deschis la frontieră împotriva mistreţilor (VIDEO)

Foc deschis la frontieră împotriva mistreţilor (VIDEO)

După ce au sacrificat preventiv sute de mii de porci din gospodării în întreaga ţară, autorităţile încearcă acum oprirea răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA) prin măsuri mult mai dure. Astfel, în urma evoluţiei bolii, autorităţile au decis modificarea strategiei de acţiune, una dintre ţinte fiind, la propriu şi la figurat, porcii mistreţi care migrează din Ucraina şi Republica Moldova, ţări afectate deja de PPA. Prin urmare, printr-un ordin emis pe 4 decembrie a.c., autorităţile au decis împuşcarea porcilor care vin din statele vecine, cu echipe mixte formate din vânători autorizaţi, personal silvic, cu sprijinul celor din Poliţia de Frontieră, până la linia frontierei de stat. Măsura a fost adusă la cunoştinţa instituţiilor abilitate în cursul zilei de astăzi, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor convocată de conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), precizările fiind comunicate de la nivel central în cursul zilei de luni, prin intermediul unei note de serviciu.

Măsuri restrictive şi pentru vânători

Totodată, potrivit strategiei naţionale de combatere a pestei porcine africane, asociaţiilor de vânătoare li s-a cerut să hrănească mistreţii din fondurile cinegetice administrate pentru a reduce migraţia animalelor, iar la orice şedinţă de vânătoare la mistreţi leşurile trebuie depuse în containere frigorifice până la sosirea rezultatelor analizelor. „Dacă rezultatele sunt negative, carcasele pot fi valorificate în interesul asociaţiilor de vânătoare, iar dacă rezultatele sunt pozitive carcasele se confiscă şi se va trece la incinerarea acestora”, a spus directorul DSVSA Botoşani, Minodora Vasiliu.

Sute de mistreţi împuşcaţi în judeţ

Ce nu s-a menţionat până acum este un alt aspect. Anul acesta, printr-un ordin al Ministerului Apelor şi Pădurilor, cotele de vânătoare la mistreţi au fost majorate în toate judeţele, inclusiv în Botoşani. Astfel, faţă de cota iniţială stabilită la începutul anului, în judeţ ar urma să fie vânaţi în plus 521 de exemplare de mistreţi, ca număr cei mai mulţi mistreţi care urmează să fie vânaţii fiind din fondurile de vânătoare din Ripiceni (+57), Ibăneşti (+55) şi Hăneşti (+40). De altfel, asociaţiilor de vânătoare care gestionează fondurile cinegetice li s-a cerut să intensifice procesul de împuşcare a mistreţilor. Însă vânătorii nu au voie să folosească gonaci, pentru a nu genera migrarea exemplarelor, ci trebuie să stea ore bune la pândă în locurile frecventate de animale. Paznicii fondurilor de vânătoare au autorizaţii pentru împuşcarea mistreţilor, iar săptămânal sunt organizate partide de vânătoare. Porcii mistreţi împuşcaţi sunt duşi apoi în containerele frigorifice pe care fiecare asociaţie de vânătoare trebuie să le deţină. Carnea este trimisă la DSVSA pentru control, iar probele de laborator relevă sau nu prezenţa virusului peste porcine. Tot ce s-a trimis până acum a venit însă cu rezultate negative.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.5 ° C
24.3 °
22.2 °
49 %
2.6kmh
100 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...