spot_img
luni, decembrie 15, 2025
AcasăLocal BTMoş Crăciun ajunge mâine la patinoar

Moş Crăciun ajunge mâine la patinoar

Municipiul Botoşani a intrat în atmosfera Sărbătorilor de iarnă. Un eveniment aşteptat cu emoţie de copii este întâlnirea cu Moş Crăciun. Acesta va ajunge mâine, la patinoarul amenajat lângă Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, la ora 12.00. Şi cum posibilităţile Moşului sunt reduse, dat fiind numărul mare al copiilor la care trebuie să ajungă, municipalitatea a pus în tolba acestuia sute de cadouri. „Avem câteva sute de pachete pentru copii şi-i aşteptăm pe cât mai mulţi să vină să-l primească pe Moş Crăciun”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

În aceste zile, municipalitatea a oferit pachete cu dulciuri şi zecilor de copii şi tineri care au ajuns la primărie pentru a colinda. Potrivit tradiţiei, Cătălin Flutur le-a dat colindătorilor câte un colac mare, dulciuri, iar profesorilor coordonatori calendare şi agende. Colindătorii au fost primiţi de primarul municipiului, care a mulţumit pentru urări şi le-a adresat urări de bine pentru noul an profesorilor, elevilor şi părinţilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.4 ° C
4.6 °
3.3 °
73 %
0.9kmh
100 %
lun
8 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...