sâmbătă, octombrie 18, 2025
AcasăLocal BTAutoarea crimei din Primăverii rămâne în arest

Autoarea crimei din Primăverii rămâne în arest

Femeia care la începutul acestei luni și-a ucis prietenul în apartamentul său din cartierul Primăverii va petrece sărbătorile după gratii. Magistrații Tribunalului Botoșani au decis, joi, prelungirea, pentru încă 30 de zile, a mandatului de arestare preventivă emis pe numele femeii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În noaptea de 6 spre 7 decembrie, la aceasta în locuință a venit un prieten al acesteia, însă după ceva timp un al doilea bărbat și-a făcut apariția.
Pe fondul unei scene de gelozie, cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 40 de ani, a intrat conflict cu femeia și a încercat să o lovească. Aceasta a ripostat și l-a lovit cu o cană în cap, iar ulterior l-a lovit de mai multe ori cu pumnii și picioarele.
Bărbatul de 40 de ani a murit în bucătăria apartamentului, el fiind găsit de medici într-o baltă de sânge.
Celălalt bărbat a fost ridicat de polițiști, însă ancheta a stabilit că acesta nu a fost implicat în crimă, ci a asistat pasiv, ca martor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
54 %
0.7kmh
100 %
S
15 °
D
10 °
lun
10 °
mar
12 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt momente când toată lumea află că mergi la spectacol.

EDITORIAL

Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...