duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTPetrecăreţi prinşi cu spray iritant lacrimogen

Petrecăreţi prinşi cu spray iritant lacrimogen

Azi-noapte, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 5 Mihăileni au organizat pe raza localităţii Vârfu Câmpului o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi menţinerea ordinii şi liniştii publice. Ţinta au fost cafe-barurile din zonă, iar cu ocazia activităţilor specifice efectuate poliţiştii au legitimat 45 de persoane şi au controlat 26 de vehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei. Totodată, asupra a doi tineri din comuna Hilişeu Horia, ambii în vârstă de 24 de ani, au fost identificate mai multe obiecte interzise la deţinere (spray cu substanţă iritant-lacrimigenă, obiecte contondente).Pe numele lor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.4 ° C
15.6 °
13.3 °
67 %
2.7kmh
67 %
D
31 °
lun
15 °
mar
14 °
mie
10 °
J
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...